Un polițist de la Postul de Poliție Ruginoasa, din județeul Iași, a ajuns în atenția judecătorilor după ce a fost prins că a dat declarații în locul martorilor și a părților vătămate pentru a scăpa de dosarele pe care le avea în lucru.
Judecătorii de la Tribunalul Iași au decis condamnarea lui Ionuț Toma, fost lucrător la Postul de Poliție Ruginoasa, la doi ani de închisoare sub supraveghere. Astfel, acesta a scăpat de pușcarie, notează Bună Ziua Iași.
„În două dosare repartizate spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în loc să desfășoare activități investigative la care era obligat potrivit legii, a plasmuit declarațiile, pe care le-a atribuit în fals unor persoane cu calitate judiciară în cauză, finalizând anchetele cu propunere de neîncepere a urmăririi penale”, au precizat procurorii în momentul trimiterii în judecată.
În loc să caute martori, să vorbească cu partea vătămată și să descopere făptașul dintr-un dosar de distrugere, polițistul a scris o serie de declarații false din partea tuturor celor implicați. Plângerea din primul dosar cu probleme fusese depusă la Postul de Poliție Ruginoasa în luna aprilie 2008.
Polițistul a inventat o declarație în care partea vătămată spunea că-și retrage plângerea. Pe de altă parte, a inventat o declarație a unui presupus acuzat prin care acesta recunoștea tot. Evident, a decis neînceperea urmăririi penale pentru că victima și-a retras plângerea. În luna octombrie 2008, soțul femeii care depusese prima plângere a mers la polțiie și a declarat că a fost bătut de patru persoane și că i-au distrus bunurile. A fost deschis un alt dosar în care polițistul trebuie să-i prindă pe agresori. Și de această dată a inventat toate declarațiile celor implicați pentru a finaliza dosarul cât mai repede. După ce au așteptat doi ani să primească un răspuns, părțile vătămate s-au interesat de soarta cercetărilor și au aflat că, de fapt, și-ar fi retras plângerile.